Revizorul gogol online dating over fifty dating websites

Posted by / 25-Dec-2017 22:45

Montarea face parte dintr-un proiect început la Ar Cu B cu un alt text al lui Gogol, Felix Alexa semnează și regia, și ilustrația muzicală și, de asemenea, varianta de scenă a textului, evident folosită și condusă în direcția «teatrul e oglinda societății».

De la prima și până la ultima replică, de la prima și până la ultima scenă, spectacolul de la TNB jonglează cu imagini și replici bine plasate în context, bine accentuate, bine scoase în evidență, în așa fel încât dimensiunea socială a piesei lui Gogol să se suprapună aproape perfect pe realitatea contemporană. Să facă din montare un strigăt de revoltă, să arate cu degetul corupția, să arate în oglindă lumea în care trăim, cu tot ce înseamnă ea: birocrație, ipocrizie, impostură, corupție, mârlănie, false valori, kitsch, clișeu, sentimentalism de mahala, prost-gust…Astfel de încercări de contemporaneizare a textelor clasice se practică în teatrul românesc în ultimii ani, unele cu mai mult succes, altele cu mai puțin, unele mai reușite și mai bine susținute regizoral, altele mai puțin.

Pentru a fi valabile, biletele aferente rezervărilor trebuie achitate cu o oră înaintea spectacolului. este poate cel mai actual spectacol pe care l-am făcut vreodată. De fapt, pentru personajele de pe scenă nimic nu-i comic. Tragedia generată de venirea revizorului în control, lucru perceput ca total nefiresc, aruncă oamenii la limita reacţiilor nervoase şi a ridicolului. Şi asta nu numai pentru că l-am adus cu totul în «eterna şi fascinanta Românie», ci pentru că geniul gogolian ţâşneşte cu forţă din fiecare replică, situaţie, reacţie umană, neliniştindu-ne profund cu actualitatea sa.Un joc acid și subtil, căruia pe alocuri ești tentat să-i reproșezi prea evidenta echivalare a imaginilor cu care ești bombardat de mass-media, prea intensa folosire a clișeului pe post de anti-clișeu, prea frusta construcție a unora dintre personaje, cu trimiteri atât de directe la România lui 2013.” – Monica Andronescu, , care a stârnit un uriaş scandal.Această capodoperă dramatică va naşte montări ilustre pe marile scene ale lumii, dar şi în teatrul românesc.

revizorul gogol online dating-29revizorul gogol online dating-66revizorul gogol online dating-19

La noi, celebre sunt reprezentaţiile lui Paul Gusty, Sică Alexandrescu sau antologicul spectacol al lui Lucian Pintilie, oprit brutal de cenzură după două reprezentaţii înainte de 1989.

One thought on “revizorul gogol online dating”